I-am cerut Mihaelei Rădulescu un interviu și ne-a zis: „OK, vorbim, dar peste o oră și jumătate, pentru că trebuie să-mi iau fiul de la școală și să-l duc la tenis“. Între timp, i-am trimis o serie de întrebări pe adresa de e-mail, iar răspunsul ei n-a fost unul clasic, ci așa cum îl vedeți mai jos. Nouă ne-a plăcut foarte mult, așa că am decis să-l publicăm exact așa, să nu-l mai spargem în întrebări-răspunsuri. Pare ca o scrisoare și o rugăm să ne scrie mai des...
„Nimeni nu mă întreba atât de des cum trăiesc și ce vecini am, cât eram în țară... Sigur, Monaco are miturile lui și probabil că mulți își imaginează că viața de zi cu zi a unui monegasc e toată numai caviar, shopping, masaje, restaurante și orice altceva se decide a fi de lux. Realitatea mamelor ca mine de aici e puțin diferită de ceea ce am tot auzit inventându-se despre Monaco. Nu ne duc șoferii sau bonele copiii la școală, poate și pentru că cele mai multe dintre noi nu avem așa ceva. Copiii noștri nu se îmbracă în haine de firmă, cu logo-uri stridente pe ei, ci au cea mai decentă și mai corectă apariție ca elevi. Am mai spus-o, oamenii cu adevărat bogați de-aici, care au moștenit nu numai saci de bani, dar și eleganța de a opera cu ei, nu fac demonstrații de avere, nu epatează cu nimic, n-au apucături de „nouveau riche“. Am avut ocazia să cunosc oameni faimoși în aria lor de business, l-am întâlnit pe Alteța Sa, Prințul Albert și pe iubita lui, pe Primarul Monaco-ului, pe membri ai guvernului monegasc, organizatori de celebre evenimente internaționale despre care știți cu toții că se întâmplă la Monaco. Asta nu se traduce neapărat ca fiind prietenă cu acești oameni, nu sunt adepta trasului de șireturi, mai ales princiare.
Nu știu dacă cei pe care i-am întâlnit doar o dată își mai amintesc a doua zi de mine, dar admit că am aceeași fascinație pe care am avut-o mereu în fața „celor mai buni din lume“ la ceva sau doar extrem de cunoscuți pentru motive nobile, curate. Am aici diverse ocazii să întâlnesc astfel de oameni, să ne aflăm la aceeași masă de prânz sau măcar să ne intersectăm pe stradă. Mai ales în perioadele în care e vreun eveniment în zonă ( Formula 1, Festivalul de film de la Cannes, Iron Man - celebra competiție mondială de triatlon, Festivalul de televiziune, concerte cu toți artiștii mari ai lumii care cântă inevitabil și la „Sporting d’hiver“- o sală pe a cărei scenă au trecut și trec toți cei care contează în showbizul mondial, expoziții de artă ale celor mai faimoși sculptori sau pictori, Turneul de tenis etc). Monaco mustește de celebrități și abia atunci vezi limuzine, hoarde întregi de asistenți, valeți, șoferi, bodyguarzi etc. Viața devine sau pare spectaculoasă aici doar când apar „intrușii“ - localnicii nu sunt pregătiți și nici măcar dornici să se afle în vreo competiție de Dorobanți. Au mai toți bani, dar au și vieți frumoase, pline, discrete, colorate poate cu aceleași nuanțe ca ale oricui altcuiva, cu excepția grijii pentru ziua de mâine, desigur (știați că la Opera sau la Teatrul din Monaco nu găsești mai niciodată bilete, decât dacă te pregătești cu luni înainte?... doar un exemplu).
Prințesele Stephanie și Caroline nu trăiesc în iatacele lor, ci pot fi întâlnite pe stradă, în magazine și în și mai multe ocazii caritabile sau artistice. Monegascul stă la coadă, săptămânal, pentru a dona sânge - căci săptămânal o rulotă special amenajată e amplasată central și niciodată nu vezi asistentele la o țigară, în pauză, căci e mereu coadă. Și, culmea, nimeni nu primește bon de masă sau altă „insignă“ la schimb.
Cred că Sir Philip Green e primul „sir“ pe care l-am cunoscut personal. E un fel de „împărat“ al magazinelor de street-wares (Top Shop, Selfridge printre altele) și da, are o avere fabuloasă. Dar asta n-am aflat nici la gustarea și nici la desertul mesei la care se întâmpla să ne aflăm concomitent, ci spre seară, căutând pe internet cine e acest „sir“. Are o fiică frumoasă, vorbește foarte mândru de familia lui și aproape deloc despre el.
Nu sunt neapărat o privilegiată că am acces la astfel de oameni, ci doar trăiesc într-o comunitate mică, civilizată, comunicativă, în care prieteniile se leagă ceva mai ușor și fără să te prezinți cu „pedigree-ul“. Aici cunoști oameni, nu conturi sau titluri, nu funcții sau moșteniri. Poate că treaba cu prietenia e ceva mai clară și mai simplă și pentru că nu există oportuniști, profitori, atârnători... Nu le ceri favoruri acestor oameni și nici bani împrumut, căci te-ai pulveriza rapid din preajma lor.
Da, scriu, am timp și disponibilitate pentru asta. Lucrez la trei proiecte de carte și sper că le voi publica pe toate anul acesta. Sunt total diferite și nu vreau să dau foarte multe detalii când încă nu sunt la tipar. Da, una dintre cărțile la care lucrez de cel mai mult timp și în care-mi pun și cele mai multe speranțe, e un roman cu titlul de lucru „Monaco, parcarea de femei“. Am pornit de la simplul fapt că toate prietenele și cunoștințele mele de aici, care au copii la aceeași școală sau ne vedem la aceleași activități extra-școlare sunt „parcate“ regulamentar aici, ca să-și crească pruncii în siguranță și coerența acestui colț de Rai – soții lor fie nu mai sunt decât tații copiilor sau sunt activi în alt colț al planetei, unde produc banii cu care-și țin familiile aici. E o poveste lejeră, de ficțiune, dar cu multe elemente incitante și distractive despre viața de aici. Am trimis câteva pagini unui agent literar și, dacă sunt în stare să scriu bine până la capăt, e posibil să fiu publicată și în altă limbă. Atât, deocamdată, despre cărțile mele.
Sunt în continuare preocupată de magazinele de copii „Piciorul Gras“, avem deja 10 deschise în țară și în București și sper să ajung într-o zi să-i suflu în ceafă lui Sir Green. Glumesc! Deși, dacă aș avea și eu o Kate Moss la casa omului, cine stie...
Televiziunea, în înfățișarea ei actuală, mă preocupă tot mai puțin și nu vin decât la ediții speciale pe care mă solicită Antena 1 să le prezint.
Vin cam o dată pe lună în România, dar numai atunci când sunt solicitată ca MC de evenimente. Îmi pare rău că refuz multe asemenea propuneri, dar nu pot lipsi atât de mult de lângă fiul meu. Sunt o mamă tare mândră, am copil premiant, acum în clasa a doua, am copil care a câștigat deja și concursuri de snowboard și de înot, care citește fluent în trei limbi străine și o învață acum și pe a patra și îmi place la nebunie „meseria de mamă“. Mă laud, ca toate mamele, și-mi strălucesc ochii când vorbesc despre puiul meu...“
Mihaela Rădulescu
Cu Cine se întâlnește la Monte Carlo
Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M