
Sandra Stoicescu a avut o frumoasă relație de dragoste cu Florin, un coleg de serviciu, care, la un moment dat, dacă vă mai amintiți, a făcut o criză renală, iar cel care i-a pus rinichii pe picioare a fost tocmai Nae Stoicescu, tatăl Sandrei, adică fostul viitor socru al lui Florin. Nu din cauza acelei crize renale povestea de iubire dintre colegii Sandra și Florin nu mai este de actualitate. Cei doi s-au despărțit așa cum se despart oamenii atunci când nu mai vor să pună osul la bunul mers al relației. Viața merge însă înainte, așa cum se poate vedea și în aceste poze, și uneori merge foarte repede, la fel de repede ca o motocicletă, să zicem.


Seara de joi, 6 octombrie, a prins-o pe realizatoarea TV la Metro, unde a mers să facă niște cumpărături. Acolo s-a întâlnit cu un bărbat cu alură de desperado, cu plete lungi, îmbrăcat în negru... N-au venit împreună, ci fiecare cu mașina lui. El a ajuns primul, a luat în primire un cărucior, apoi a apărut și Sandra, care s-a motorizat cu același vehicul utilitar. S-au întâlnit înăuntru, printre rafturi. Ora era destul de târzie, în jur de 22.00, și în hipermarket era lume puțină, așa că a fost simplu să fie văzuți sfătuindu-se cine ce să cumpere. Totuși, din precauție nu s-au apropiat excesiv unul de celălalt, deși, la un moment dat, când se așezaseră la coadă, la casă, unul în spatele celuilalt, el s-a apropiat să o sărute, însă ea a fost prudentă și nu s-a lăsat dusă de val. Aveau tot timpul să facă asta acasă, nu la casă.
De acolo au ieșit separat, probabil simțiseră miros de paparazzo prin preajmă, așa că o precauție suplimentară nu putea să le facă decât bine. Desperado-ul Sandrei este și motociclist, de altfel și arată ca un biker, iar motorul lui a și fost fotografiat, cu vreo lună și ceva în urmă, în fața casei ei. Atunci, Sandra ne-a spus că nu își amintește de nici un motor și nici nu știe cine ar putea fi băiatul cu motorul, dar nu ar fi exclus – a adăugat ea – să fi fost vreun coleg de la fundația unde lucrează ea care ar fi putut veni să îi aducă niște acte. Actele pe care motociclistul i le-a dat Sandrei au fost – acum e clar – de o natură mult mai plăcută decât cele juridice.



















Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M