
E mai mult decât limpede că filmul a fost făcut după ce probabil că a fost comandat vreun sondaj din care s-a demonstrat că popularitatea caraghioaselor păpușele, pline de personalitate, nu s-a pierdut, cu trecerea timpului. Personajele animate în anii ‘70 și la noi până în ‘80 și un pic au putut fi urmărite în peste 100 de țări, dar o parte dintre ele au fost inventate încă din 1955, de către Jim Henson și echipa sa și au mai apărut și în serialul „Sesame Street“, în 1969, care pe micile noastre ecrane a ajuns la mult după. Per total trupa Muppet cuprindea 400 de figuri, o parte mânuite ca niște adevărate marionete de către unul sau doi bărbați, și care par stângace pentru că cei care le „animează“, le dau suflet, sunt dreptaci! Din tainele meseriei! În 1996 a fost reluat programul în care a apărut și Whoopi Goldberg, pe care o regăsiți și acum răspunzând la apelurile pentru teledonul de un milion e dolari.

Cuvântul Muppet a fost inventat de Henson, fiind o combinație între marionetă și păpușă. Serialul TV are o jumătate de oră per episod și în România a fost difuzat mai întâi alb-negru, dar s-ar putea spune că era printre puținele „pete de culoare“ într-un program tare cenușiu, excluzând „produsele“ marca Tudor Vornicu. Ideea de a amesteca oameni și păpuși a avut mare succes. Printre marionetiști s-a numărat Frank Oz, care la un moment dat a fost și vocea lui Yoda din „Războiul Stelelor“ și a moștenit harul pentru această meserie de la părinții săi, Frances și Isidore, care se refugiaseră, în urma Holocaustului, în Anglia. El s-a ocupat în mod direct de personajele cele mai importante ca Ursul Fozzie, Animal, Bucătarul suedez (împreună cu Henson) și mai ales Miss Piggy. De data aceasta, tot un bărbat îi dă glas fițoasei purcelușe, același cu personajele deja enumerate, respectiv Eric Jacobson, care are o mare experiență în direcția asta, mai ales în producțiile TV. Mai puțin reușite sunt cele două apariții în carne și oase, Gary (Jason Segel) și Mary (Amy Adams), demodați și ușor parcă jenați de ceea ce sunt puși să facă. În schimb, Alan Arkin, chiar dacă are o scurtă apariție de ghid plictisit, are grijă să se facă de neuitat.
Foarte izbutit e Chris Cooper pe post de Tex Richman, marele magnat al petrolului care aduce cu J.R. și are un nume care sugerează Texasul. El mai și cântă pe deasupra, cu multă convingere și talent. Filmul e și o ironie clară la caraghioasele formate reality-show cu inepții de genul „Să-i tragem un pumn dascălului nostru“, care firește au maximă audiență. Miss Piggy a ajuns editor la o revistă de modă XXL, un Vogue parizian (îmbrăcată stil Chanel, înfulecând de zor la gogoși nesănătoase, dar tare aspectuoase), având-o ca secretară pe Emily Blunt, la fel de voit dezagreabilă ca în „Diavolul se îmbracă de la Prada“ (ce o fi zis Meryl Streep?). Filmările s-au făcut într-un cazinou, iar când broscoiul Kermit scoate capul prin litera O din afiș, fără să vrei te pocnește nostalgia. Bancurile sunt mai nostim de urmărit în englezește, chiar dacă s-au străduit în varianta românească să facă niște versuri cu haz. O să vă amintiți de reclama „Zboară, puiule, zboară“ când Gonzo va face o aterizare stil Apollo 13. Este cooptat și Jack Black, care este el însuși, ca și Selena Gomez, texana de 19 ani. O să aveți parte și de un dans stradal gen „Vagabondul milionar“ și o trecere a Oceanului cu… mașina, care duce cu gândul la o scenă celebră din „Irma La Douce“.
Videoul și casetele par desprinse din consignația 70-80 organizată recent la București de Pepsi, cu obiectele acelor vremuri. Bancul cu 3D e genial (dar nu vreau să vă stric surpriza), curcubeiele și stelele sunt fermecătoare, pianul parcă prinde și el viață, referirea la Bob Hope e făcută în ideea că nu trebuie ignorat acest comic care a trăit 100 de ani și care a prezentat remarcabil nenumărate ediții Oscar, iar tobele lui Animal, care ajunge să facă terapie de grup pentru că e nebun de legat, la propriu, dau ritm finalului.
Și încă un amănunt: totul începe cu un scurtmetraj „Toy Story“ de tip motivațional: „Copiii, nu vă abandonați jucăriile, că și ele pot face depresii!“.
★★✩✩✩ Pentru muzică și personaje înduioșătoare.
Supliment de date
Chris Cooper e născut la 9 iulie 1951 și marea lovitură a dat-o în 1999, cu un rol ambiguu din „American Beauty“ și a arătat că poate și mai mult în „Hoțul de orhidee“/“Adaption“ din 2002, alături de Nicolas Cage și Meryl Streep, pentru care a luat un Oscar. A fost naratorul din „Povestea lui Johnny Cash“ și l-a întruchipat pe poetul Walt Whitman. A apărut alături de George Clooney în „Syriana“ și a jucat în seriale precum „Miami Vice“ sau „Lege și Ordine“, deși inițial a jucat mult teatru și a debutat ca imitator.

Alan Arkin s-a născut pe 26 martie 1934, într-o familie de intelectuali evrei din Rusia și Germania. În 1963, a luat Premiul Tony pentru spectacolul de pe Broadway „Enter Laughing“, în 1966 a jucat într-un film care a fost multă vreme interzis în România: „Vin rușii, vin rușii!“, dar și în „Așteaptă până se întunecă“ - alături de Audrey Hepburn, unde a suferit că i s-a dat un rol negativ. A fost fantastic în „Catch - 22“/Articolul 22“ din 1970, care putea fi văzut, pe vremuri, la Cinematecă și acum a ieșit pe DVD. În 1976 l-a întruchipat senzațional pe Sigmund Freud, iar în 2006 a luat un Oscar pentru „Little Miss Sunshine“.
Zach Galifianakis, specialist în stand-up comedy, s-a născut la 1 octombrie 1969 și grec la origine deși, venit pe lume în Carolina de Nord. La noi a devenit cunoscut mai ales după „Marea mahmureală“, cea inițială din 2009, dar și dintr-o apariție alături de George Clooney în „Sus în aer“. La recentul „Motan încălțat“ i-a dat voce Oului. Sean Penn i-a dat un rolișor în pelicula „În sălbăticie“ și e omniprezent în serialele TV, care nu prea trec Oceanul.
Mickey Rooney - cu siguranță că veți remarca un bătrânel zâmbăreț, locuitor al lui Smalltown, care pe 23 septembrie va împlini 92 de ani și care a debutat la un an și 3 luni, având în vedere că părinții lui erau actori. Numele său real era Joe Yule, adică Joe Crăciun, a jucat și în filme mute, iar din adolescență a devenit Andy Hardy, partenerul lui Judy Garland (Dorothy din cel mai celebru „Vrăjitor din Oz“). Înălțimea sa (1,57 m) i-a permis un rol memorabil tot la 15 ani în „Visul unei nopți de vară“, unde era, firește, Puck. A jucat alături de Elizabeth Taylor în „National Velvet“, care i-a făcut pe mulți copii să se apuce de călărie, deși el prefera …poneii, mai pe măsura lui. Recent l-ați putut vedea în „O noapte la muzeu“ și, acum ceva vreme, i-a acordat un interviu Andreei Marin. A fost căsătorit de opt ori, inclusiv cu Ava Gardner, una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood. Artistul știe în egală măsură să cânte, să danseze, să facă imitații și să spună bancuri cu har.
Top filme

1 J. EDGAR - J. EDGAR
J.Edgar Hoover, căci despre el este vorba, a fost directorul FBI din 1924 până la moartea sa în 1972, sub opt președinți americani, ceea ce sigur că l-a tentat pe un cineast precum Clint Eastwood să-i dedice o peliculă întreagă, încredințându-i, foarte inspirat, rolul principal lui Leonardo DiCaprio.
2 MONEYBALL: ARTA DE A ÎNVINGE - MONEYBALL
Brad Pitt mult mai reușit decât în „Copacul vieții“ face publicul să fie pasionat de baseball și să înțeleagă mai bine cum funcționează lumea impresarilor sportivi, prezentă la noi, la știri, mai mult prin scandaluri. Scenariul se bazează pe o poveste adevărată.

3 DE ANUL NOU - NEW YEAR’S EVE
Chiar dacă a trecut inclusiv cel pe stil vechi, nu ratați să începeți 2012 cu mai multe povești de dragoste și o călătorie fără viză la New York. Istorioarele sunt scurte și cuceritoare, iar din distribuție nu pot fi trecuți cu vederea Robert De Niro și Jessica Biel, mireasa lui Justin Timberlake.
4 DOAMNE… CE MĂCEL! - CARNAGE
Cea mai recentă peliculă a lui Roman Polanski i-a adunat pe Jodie Foster, Kate Winslet, Cristoph Waltz și John C. Reilly, plus fiul de 13 ani al regizorului, respectiv Elvis, într-o piesă de teatru, care se joacă cu succes și la noi la Teatrul de Comedie, semnată de Yasmina Reza.

5 MISIUNE IMPOSIBILĂ - MISSION: IMPOSSIBLE - GHOST PROTOCOL
Un film cu efecte speciale, dar și cu cascadorii senzaționale, cu un Tom Cruise care încearcă să se depășească, inclusiv în replici. Dubaiul parcă arată mai frumos ca niciodată, mașina îi face concurență celei personalizate a lui James Bond, iar Rusia redevine dușmanul care de decenii este omniprezent în pelicule de obicei interzise dincolo de Cortina de Fier.











Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M