Oana Zăvoranu: "Cred că Tudy este capabil de o dragoste ca-n filme"

Am găsit-o pe Oana Zăvoranu slabă și fragilă, ca o trestie, ghemuită toată ­
într-un fotoliu dintr-o cameră de hotel. Și am mai găsit o Oană puternică și debusolată. O altă Oană traversa stări extreme, de la furie, la durere profundă, cu ochii fulgerând sau pierduți într-o poveste pe care încă nu o înțelege. Câte Oane sunt în Zăvoranu? Și câte războaie mai poate duce, singură?

Dana Dorian

Ce ai văzut la Pepe?
Folosea același parfum ca și tatăl meu. Apoi mă gândesc că tata o proteja pe mama. Îmi dădea acea senzație că indiferent ce s-ar întâmpla, este tata. Aș minți dacă aș spune că Pepe nu mi-a creat acea protecție. Ma simțeam protejată, simțeam că e bărbat. Ulterior lucrurile s-au schimbat, dar simțeam că nu sunt a nimănui, că există o persoană care face cam totul.

Nu te-a și temperat?
Da, da. Pe alocuri, dar mă și instiga. Pentru că, pe alocuri, el mă „monta“ acasă și mă trimitea la televizor. Și lumea nu știa că în spate este el. Mă monta împotriva unor oameni care îmi făceau rău, dar și împotriva unor oameni care îl atacau pe el. Nu știu dacă în mod conștient sau inconștient, dar el mi-a creat această dependență de el. S-a ocupat de tot, nu m-a lăsat să merg nicăieri.

Ce înseamnă „s-a ocupat de tot“?
Eu nu am știut unde se plătește un telefon, cât costă o pâine, unde e factura, unde e contabila, nu am știut ce sunt alea impozite. Mai mult, am primit nu știu câte invitații la diferite evenimente. „Dar ce ne trebuie nouă să mergem acolo?“ Da, dar noi suntem, totuși, persoane publice, nu putem trăi chiar așa. Un lucru care, în timp, mi-a dăunat. M-am certat cu toată lumea, deși nu știam de ce. Avea el mereu ceva de zis: „Lasă, ăla nu-i OK, ăla e paparazii, ăla e nemâncat“ și tot așa. La câte evenimente mondene m-ați văzut pe mine?! Cred că la vreo cinci. Eu n-am ajuns să cunosc lumea. Bine, nici nu îmi doream neapărat, pentru că îmi era suficient el, dar nici nu poți să stai în ritmul ăsta. Poate că de aceea, acum, la final, am ajuns să nu-l mai iubesc. Simțeam că îmi doresc mai mult.

Ai simțit că îți este mai mult prieten decât iubit?
Am simțit că e mai mult frate, îl iubeam, dar... altfel. În ultima perioadă, da. În ultima perioadă eu nu am mai ieșit cu el, îmi făcusem un alt cerc de prieteni. Totul a culminat cu clipa în care am simțit că nu vreau să mă mai culc cu el. Când nu știam ce să fac... Să mă duc să-mi las mustață, să mă duc să stau în baie să adoarmă el. Și încercam să-mi explic. Pe mine, procesul cu maică-mea m-a măcinat. De șapte ani sunt în procese cu ea. De șapte ani atâtea răutăți, atâtea scandaluri...!

Dar ce legătură are asta cu Pepe?
Eu sunt zi lumină măcinată, iar lumea se uită la mine și zice: „Ia uite, își urăște mama, își târăște mama în judecată.“ Totul era un val de antipatie la început, până am început eu să explic puțin lucrurile, iar oamenii s-au mai dumirit. Dar la început, auzeam că „Oana Zăvoranu, personaj negativ, chiar și în telenovele, își mai dă și propria mamă în judecată.“ Oamenii au profitat foarte mult de imaginea asta a mea și au zis că nu poate să joace atât de bine, decât dacă este ea așa. Greșit. Eu sunt omul care dă totul dacă e cazul. Dar am o problemă; cu minciuna și cu trădătorii. Pe trădători îi urăsc.

Tu ai apucat vreodată să-i explici soțului tău situația?
Nu am avut curaj. Atât de tare mă acaparează această situație, ca și procesul, pentru că sunt atât de mulți bani... Lumea nu știe, eu cu mama am un proces de peste 60 de milioane de euro.

Cei șapte ani de proces ți-au stricat căsnicia?
Și nu doar căsnicia, ci și cariera. Este această percepție; orice om are o mamă. Eu am avut durerea că ea s-a dezis de mine, pentru că ea mi-a zis la un moment dat: „Tu să uiți că ai o mamă și eu am să uit că am o fiică.“ Nu este ușor să simți că nu ai o mamă. Erau momente când poate simțeam și eu nevoia să fiu cu ea sau de Sărbători să o vizitez, dar nu aveai cu cine sta de vorbă. Apoi a fost și aversiunea oamenilor față de mine. Am simțit asta. Hai, că te cerți cu soțul, te cerți! Dar cu mama...? În timp, eu am câștigat puțin câte puțin. Că s-a dat ea în stambă, și-a mai dat arama pe față. Ei bine, dar eu în acest timp mi-am distrus căsnicia. Pepe zicea: „Hai, iubire și noi la munte.“ „Nu, că sună avocatul, nu pot.“

Practic, l-ai neglijat
L-am neglijat, dar alta e problema. Nu era el cel care nu mă mai voia pe mine. Eram eu atât de afectată și acaparată de problema asta.

De ce nu ai stat în jurul unei mese rotunde, de vorbă cu Pepe? „Măi, omule, nu mai simt, se întâmplă ceva cu mine, mă îndepărtez.“ Poate că nu se ajungea atât de departe
Ce-am zis eu? „Lasă, mă, că îl iubesc, totuși. Să nu-l rănesc. Lasă, poate îmi revin.“ M-am mințit eu, pe mine; de milă, de silă, de ridicol, de frică, de teama de a rămâne fără el. Pentru că mă gândeam: „Fără băiatul ăsta, ce mă fac? Dacă el mă lasă, eu nu știu nici măcar unde e contabila.“ Dar lipsea acea pasiune. Eram doar buni prieteni.

Oana și Tudy, prima și singura fotografie făcută cu cei doi împreună de paparazzi CANCAN

Te simțeai vinovată
Da, și chiar îmi venea să plâng de vină. Eu neștiind să joc pe lângă, îmi făceam procese de conștiință: „Mă, dar nu-i normal, omul ăsta a fost alături de mine... E frumos ce faci, e normal ce faci, Oana?“

În prima parte a relației cu Pepe, nu te gândeai la copil, pentru că numai la asta nu aveai chef să te gândești, la câte aveai pe cap. În ultima parte nu mai voiai
Nu simțeam. Eu cred că, o femeie, ca să facă un copil cu un bărbat, trebuie să-l iubească pe bărbatul ăla foarte mult. Nu faci un copil cu un bărbat și poate pe bărbat nu îl mai iubești și te gândești deja la divorț. Păi, de ce să chinuiesc eu copilul ăla și să-l condamn din start fără tatăl lui natural? Nu știu dacă i-am spus neapărat „Nu“ categoric, răspicat. Am tot amânat. „Hai să mai vedem, hai că mâine, hai că poimâine...“

În ultima perioadă, ai știut că lucrurile se vor rupe și că vă veți despărți sau ai sperat că se va întâmpla ceva?
Sincer, eu niciodată nu m-am văzut despărțită de Pepe, la modul serios. Nu m-am văzut desenată într-un tablou fără el. De aceea, în momentul în care s-a întâmplat, eu am avut o perioadă de șoc. Dar până atunci, am știut că e o problemă. Și, în subconștient, am zis: „Lasă, mă, că o rezolv.“ Și tot spunând asta, am tot amânat de pe o zi pe alta. Dar el a simțit că e ceva în neregulă și s-a întâmplat ca el să se gelozească din cauza asta.

E firesc. Soția mea se îndepărtează de mine, nu mă mai vrea la pat, e clar, are pe cineva. E logic?
E logic, da. El așa a gândit. Nu-l acuz. E foarte greu, pentru că eu constat că nu-l cunosc deloc pe acest bărbat. Fapt pentru care, toate reperele mele de bun-simț, morale, s-au dat peste cap. Pentru că eu acum, odată cu această poveste, de pe 11 februarie mai precis, de când el a plecat ca un hoț din casa noastră, eu mă uit și văd un om străin. Și zic: „Dom’le, tu l-ai luat pe soțul meu, i-ai scos tot din el și ai venit înapoi doar cu carcasa.“ Este îngrozitor, este exact ceea ce mă doare cel mai tare. Mă doare cel mai tare că eu nu mai văd în acest om absolut nimic din ceea ce avea. Nimic. Dar nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva.

Pe de altă parte s-a gelozit Și, din cauza faptului că a devenit gelos, a început să te urmărească
El m-a urmărit întotdeauna. Eu la începutul relației am avut niște detectivi plătiți să mă urmărească. Nu știam. Am aflat abia după ce ăia nu au mai putut și au zis: „Băi, femeia este super OK. Nu mai rezistăm, cunoaștem toate magazinele, știm toate colecțiile de modă; primăvară, vară, toamnă, iarnă.“

Dar nu te-ai simțit flatată?
M-am simțit. Dar a fost o combinație din a te simți oarecum flatat și o oarecare teamă. Niciunui om nu-i place. Poți fi flatat în primele trei zile, dar apoi zici: „Băi, frate, dar o fi OK așa?“ Dacă trăiești ca într-un acvariu, nu-i OK. Nu vrei, totuși, să mă lași să respir? Pentru că sunt iubită, dar a mers până acolo, încât eu a trebuit să renunț la cariera mea. De ce? Pentru că eu eram, spre exemplu, la trustul Pro și aveam acele telenovele. Nu stăteam toată ziua în brațele lui Papi și nu mă pupam toată ziua cu Papi, cu Mapi sau cine era. Existau momente în care trebuia să mă și pup. Păi, pe Pepe îl adunam de pe jos, dădeam cu apă pe el.

Pentru Dumnezeu, era un film?!
Zicea așa: „Dacă tu vrei să mă distrugi și să fac o crimă, să mă vezi la știri și să se întâmple nenorociri, tu mai joacă în telenovele!“ Acum zic: „Măi, Pepe, dar așa m-ai cunoscut.“ „Nu, nu te-am cunoscut actriță.“ Eu încercam să i-o bag pe asta, că îmi zicea și mie Ruxandra Ion: „Dragă, dar spune-i că ești actriță și că așa te-a luat.“ Îi ziceam așa, dar nu ținea. Și îi spuneam: „Băi, Pepe, dar cum să fac eu să nu mă pup?“ Iar el: „Evită, nu mă interesează!“ Și uite-mă pe mine cum mă duceam la platou și trebuia să mă pup cu Papadopol. Și eu ziceam: „Papadopol, nu pot să mă pup cu tine.“ „De ce?“ „ Nu vreau.“ Iar Pepe se uita la mine și spunea așa: „Oana, tu gândește-te că mie îmi sfâșii inima și sufletul.“ O escrocherie sentimentală de-aia grea.

Oana și Pepe

Dar a ținut
A ținut, recunosc. Și mai vărsa și vreo lacrimă, două și „Să-mi bag picioarele de nu arunc în aer trustul Pro“. Adică să moară bărbatul meu, să se sfârșească pe picioare? Și-mi aduc aminte că la „Păcatele Evei“, pe Ruxandra Ion au lăsat-o nervii și a oprit filmarea. Aveam o scenă de sex cu Papadopol. Iar Ruxandra Ion a zis așa: „Oprim filmările pentru o oră.“ Știi cât înseamnă o oră ­într-o producție în care 40 de oameni stau după tine? Negociam cât să se dea din scenă. Până la urmă a ieșit un fiasco. S-a rezolvat scena ca în filmele indiene: s-a stins lumina, fiecare să înțeleagă ce vrea. Ruxandra Ion mi-a zis: „Fetiță, tu ai să renunți la cariera ta și ai să te saturi de Pepe într-o zi și o să-ți pară rău.“ Și o consideram un dușman de moarte. Mă doare foarte tare că el nu recunoaște nici măcar lucrurile astea. Mă doare că mă face încă o dată să par mincinoasă în fața oamenilor. De parcă aș trăi în minciună, aș dormi în minciună, aș mânca în minciună.

Cu ce te are la mână?
Cu iluzii. Oricum, el este supărat că nu are ce să arate. El a promis pe post: „O să vedeți imagini incendiare!“ Și bagă un rictus, nu zâmbet… că nu știe să zâmbească. Te dezamăgesc: nu o să vezi nimic. Băiatul ăsta, în afară de niște SMS-uri pe care și le trimite singur, nu are nimic.

De unde știi că nu are 4.000 de filmulețe cu tine și cu Tudy?
Deci, eu, sex cu vreun băiat, în casă, nu am făcut. Nu am făcut nimic în casă și în afara casei de care să-mi fie frică. El bate câmpii la ăștia, le ia banii degeaba, că n-are nimic. Dacă eu mă știam cu cine știe ce chestii, nu mai vorbeam cu atâta siguranță. A fost un troc ordinar. „Băiețel, ia zi-ne, ce ai de dat?“ Am ajuns în momentul în care mă gândesc că, dacă băiatul ăsta ar fi știut de ceva grav despre mine, m-ar fi dat în primire.

Dacă tu nu poți proba acuzația că este homosexual, te mai paște un proces
Dar eu n-am zis că este homosexual. Am zis că am auzit, că vorbește lumea din diverse cercuri… Am dat-o „ziaristic“. Dar mă crezi că, dacă acum aș avea dovada că e homosexual, m-ar durea mai puțin decât faptul că m-a vândut? A zis la un moment dat: „Să zică merci că nu i l-am luat pe Marty, că făcea șoc!“ El îmi și cunoaște vulnerabilitățile! Îți jur, Dana, eu am avut contracte, am câștigat bani, iar bănuții ăia i-am băgat în casă. Dacă el ar fi fost OM, îți jur pe sfânta mea cruce că plecam din casa aia strict cu lucrurile mele personale. Dar el a ajuns să zică, în orice ocazie: „5 aprilie, data până la care te mai las să stai în casă și, pentru că sunt băiat bun, nu-ți iau nici chirie!“ Asta, ca să creadă lumea că sunt moartă de foame, găsită sub pod, iar el este atât de generos să mă lase să stau în casa făcută și de mine. N-am vrut să-mi iau decât lucrurile mele, respectiv lucrurile personale, plus o canapea, o masă, un dormitor. N-am știut ce încărcau oamenii ăia în mașini, că erau vreo 30 de oameni. Imaginează-ți că doar nu luam hârtia igienică, becurile, detergentul, fierul de călcat și salamul din frigider, când eu știam că mă duc la hotel! Este absurd. Astea sunt lucruri care s-au dus în dubă și oamenii și le-au împărțit. Normal că s-au speculat niște greșeli făcute de oameni mai amărâți pentru care contează niște lucruri. Eu, fiind în direct la Kanal D, habar n-am avut ce încărcau oamenii ăia. În fine, după aceea Pepe a început să urle că am vandalizat casa. Nu era mai civilizat să mergem la notariat și să ne despărțim omenește, fără circ?

Regreți căsnicia asta?
Nu regret. A fost foarte frumoasă, l-am iubit enorm pe Pepe…

Nu-l mai iubești deloc?
Ba da. Sunt convinsă că am să-l iubesc pe Pepe toată viața mea… dar altfel. Am mai zis nenorociri, dar la nervi. Nu mă pot minți. Dacă i s-ar întâmpla ceva rău, grav, eu aș muri. Chiar și acum, când este ordinar, când m-a vândut… Vezi? Am o inimă tâmpită. Și mai e o chestie: nu pot să uit că a fost lângă mine în momente grele, când mama mea mă chinuia ca pe hoții de cai. Că a fost lângă mine din alte scopuri, nu știu… și, crede-mă, nici nu mai contează.

Cum ai reacționat văzându-ți bărbatul la tv, plângându-se de nevastă?
Am fost șocată. Vorbeam singură în casă. „Ăla nu e Pepe. Cineva mi-a furat bărbatul. L-a luat cineva pe Pepe. Ăsta nu e el… că eu, cu așa ceva, oricât aș fi fost de tâmpită, de oligofrenă, nu aș fi putut să stau o oră cu el în casă. Mi l-au furat. Aduceți-mi-l înapoi!“ Am simțit că mor de durere. Am stat câteva zile cu o prietenă care a zis că am luat-o razna.

Tudy te iubește?
Tudy cred că mă iubește… din ce văd. Ba, mai mult, l-am întrebat dacă mă iubește după ce s-a produs tot circul. Normal că omul ăsta m-a sunat, siderat. Ne-am apropiat… la telefon… am început să derulăm faptele, să vorbim. Mi-am dat seama că este un băiat de o calitate umană rară.

Tudy nu se simte vinovat de divorțul tău?
Cu cât Pepe face circul mai mare și că tot ceea ce face, face pe bani, cu atât Tudy se simte mai puțin vinovat. Că nu are senzația că Pepe suferă, ca să se simtă vinovat, ci vede doar că Pepe își bagă bani în buzunar după despărțirea de mine. La ce sumă trebuie să ajungă băiatul ăsta ca să se oprească? Măcar să fie cinstit: „Dom’ne, eu doresc să câștig de pe urma ei 70.000 dolari.“ Jur, m-aș duce să-i dau banii ăia, numai să nu se mai facă de râs. N-aș vrea să fie luată ca lipsă de modestie, dar Pepe nu m-a meritat. Bună, nebună, dar am fost corectă. Atât de greșit e felul în care sunt percepută! Eu sunt un copil care încă se uită la desene animate.

Când ai plâns ultima dată?
Acum câteva zile. Mă impresionează încă… proasta de mine… colajele astea de prin ziare, care se fac cu noi doi... cu noi fericiți, cu noi pupându-ne.

Crezi că Tudy va fi și în continuare lângă tine? L-ai accepta ca iubit?
Dacă îmi iau o periodă în care să îmi dau voie, să ne dăm voie să ne cunoaștem mai bine, cred că da. Cred că Tudy este capabil de o dragoste ca-n filme… deși, acum, suflu și-n iaurt.

Dar ar face față unei relații cu tine?Are de dat piept cu temperamentul tău, cu expunerea în media, cu paparazzi.
Cred că i-ar fi foarte greu. Nu este din lumea noastră. Omul participă acum și este siderat.

Ești conștientă că poți să-i pui capăt carierei politice?
Eu? Pepe îl aduce în discuție mai mult decât mine. „Mulțumesc, Tudy, că mi-ai redat libertatea!“ Tudy a avut mari probleme, în sensul în care i s-au închis niște uși. Și nu înțeleg motivul, pentru că el, pratic, nu a făcut nimic. Mi-a spus, timid - că nu e genul care să se vaite - că are probleme, atât el, cât și persoanele apropiate lui, adică bunicul care l-a crescut, că mama lui a murit, și tatăl său, care este recăsătorit. Și sunt niște oameni normali care nu au avut tangență cu mass-media. Nu știu dacă este speriat, dar nu este, sub nici o formă OK cu această situație. Cred că Tudy, din bărbăție, ar zice: „Duc“. Dar eu nu știu dacă ar duce. Poate că i-ar fi greu la început, dar poate că s-ar obișnui în timp… nu știu.

Ți-a spus că e îndrăgostit de tine?
Mi-a spus că e îndrăgostit de mine, dar nu atunci, ci acum, de când s-a pornit scandalul.

Dar tu nu ai simțit dinainte de a exista declarația?
Ba da, am simțit, dar mă crezi parcă nu mă lăsam să simt? Îmi mintea mea, în sufletul meu, chiar și numai la nivel de camaraderie, exista Pepe. Gândul că l-aș putea răni pe omul de lângă mine, era mai puternic. Mi-am pus în minte această mutare a mea, cu el… Mi-am imaginat că aș fi cu un alt bărbat, nu cu Tudy. „Deci, în secunda doi trebuie să ne separăm, deci lume, deci probleme….Mamă, dar eu nu știu nimic. Ce să fac eu fără ăsta?“

Nu crezi că ai greșit lăsându-l pe Tudy să se apropie de tine? Pentru că sigur, ca femeie, ai simțit că el te place mai mult decât ca pe o soră
La un moment a devenit o treabă pe care n-am mai putut s-o controlez, deși eu credeam că o controlez. Deși nu am făcut nimic rău. Nu am fost prinsă nici măcar pupându-mă cu el, ca să-mi bați acum obrazul și să zici: „Bă, Oana, ești măritată! Barem, pupă-te-n casă!“ Lucrurile se derulau intens, dar fără să-mi dau seama, fără să mă expun. Paparazzi m-au pozat la patru dimineața cu el, dar ieșeam dintr-un club, pe strada Decebal. Că doar nu era să mă ascund, în buricul Capitalei, bașca am urcat în mașina mea care e aspirator de paparazzi! În spate lăsam vreo 20 de tineri cu care stătusem în club. Nu era prima dată când ieșeam cu el și cu alți prieteni. Poate că nu erau ore la care să ies eu cu prietenii, dar dacă Pepe îmi permitea…! Mie mi se părea că odată ce el știa și-mi permitea - vezi, el era reperul meu - totul era OK. Eram liniștită. Putea să mă vadă și mama paparazziilor, că n-aveam nicio problemă. Nu numai că știa cu cine sunt, unde sunt, ba mai știa și cât e ceasul. Devenise normalitate. Acum mă gândesc: de ce oare mi-a permis Pepe?

Pepe mi-a zis: Dacă tu vrei să mă distrugi și să fac o crimă, mai joacă în telenovele!

Care e diferența dintre cum te-a iubit Pepe și cum te iubește Tudy?
Acestui băiat, lui Tudy, i-am dat atât de puține ocazii să mă iubească, să îmi arate, să se apropie, încât lui nu i se dă aproape nici o șansă. Culmea, nu știu cât este marcat Tudy de personalitatea lui Pepe, însă văd clar cât de marcat este Pepe de personalitatea lui Tudy. Măi, măcar din orgoliu n-aș fi pronunțat numele vreunei gagici pentru care aș fi presupus că m-a lăsat Pepe. Mai mult, îl sună pe Tudy, când abia plecase de acasă de câteva zile și când refuza să-mi vorbească mie: „Noi oricum ne despărțim, dar am înțeles că Oana nu iese din casă. Dacă tu ești prieten cu ea, scoate-o și tu în oraș, să nu stea închisă-n casă!“ Nu-mi venea să cred.

Unde anume ai interveni, în trecut, ca lucrurile să ia o altă turnură?
Mi-aș fi văzut mai clar interesul, pentru că am tendința de a mă lăsa pe mine la urmă. N-aș fi renunțat la cariera mea pentru nimic în lume. Aș fi stat mai mult cu tata. În privința căsniciei ăsteia, aș fi mers la un consilier matrimonial. Aș fi făcut mai multe pentru mariajul ăsta. Și nu mi-aș fi dat această libertate de a mă apropia mai mult de un amic, de un prieten. Mi-am creat un cerc al meu, care nu era al lui Pepe. Nu l-am exclus din grupul meu, însă el se simțea bine în grupul lui de prieteni, de șmecherași care vorbeau de combinații… mă rog, de-ale lor. Grupurile astea nu au fost niciodată compatibile. În fine, nu mi-aș fi dat voie să creez această viață a mea, pentru că, iată, așa a apărut acest băiat care l-a făcut pe Pepe să se învolbureze. Pe de altă parte, dacă n-ar fi existat Tudy este posibil ca Pepe să-l fi inventat, ca monedă de schimb pentru a fi reprimit la Media Pro.

Ce te doare cel mai tare?
Cel mai rău mă doare că a premeditat. Nu există scuză pentru crimă, dar dacă plănuiești și crima este absolut cumplit. Cu sânge rece, a căutat orice ca să poată să-și înfunde nevasta. Pentru acest bărbat m-am certat cu toată lumea. Eram în stare să omor lumea pentru el. Mă mai doare refuzul lui de a mai da ochii cu mine, vreodată! Bine, mă, nu veni acasă, ne vedem într-o cafenea. Cine l-a împiedicat să vină acasă și să mă oprească sau să mă ajute la bagaje? Eu am trăit până în ultimul moment că el va apărea când îmi făceam bagajele. Jur.

Îl mai aștepți?
Nu! Sub nici o formă.

Mai poate exista vreo relație între voi, alta decât cea creată între doi buni amici?
Eu nu am să pot să îi fiu niciodată o amică. Adică, ce? Să vorbim despre partenerii noștri? Asta cu „buni amici“, nu există, la tot ce a fost între noi, la toată pasiunea pe care s-a bazat relația asta! Nu înseamnă că, dacă îl văd pe stradă, îi dau în cap.

Măi, tu te-ai îndrăgostit de Tudy?
Îmi place de Tudy, dar nu să-mi părăsesc familia, să-l părăsesc pe Pepe. Dar cu cât mă freca Pepe mai tare, e posibil să fi început să-mi placă de Tudy mai mult. Practic, Pepe mi-a deschis ochii mai mult. Atât m-a frecat cu gelozia, încât ­mi-am zis: „Băi, frate, ia să mă uit la ăsta mai bine, că poate nu-l văd!“

Ce te-ar mai șoca?
Nimic. Dacă mâine zice: „Oana are patru țâțe“, întâi aș verifica, după care m-aș liniști.

Dar ar face față unei relații cu tine? Are de dat piept cu temperamentul tău, cu expunerea în media, cu paparazzi