

Cea mai faimoasă cântăreață din România, Inna, dă emoții mari fetelor din fan-clubul Akcent. Bruneta, care până acum nu s-a remarcat prin poveștile amoroase, ci doar prin performanțe la nivel înalt în topurile muzicale europene, este bănuită că ar fi flirtat periculos cu Adi Sînă, din trupa Akcent, la petrecerea din deschiderea NRJ Awards 2011, organizată în Palm Beach Winter Club, de la Cannes.
Martori oculari susțin că Inna și Adi au schimbat priviri pătimașe în zona VIP, profitând din plin de atmosfera semiobscură din incintă, animată de concertul celor de la Black Eyed Peas.


Chimia dintre cei doi artiști nu se prea potrivește, însă, cu situațiile lor de acasă, cel puțin în cazul Innei, pentru că despre Adi se zvonește că s-ar fi despărțit din nou de iubita lui, Lavinia. Bruneta, însă, este cât se poate de cuplată cu Lucian, managerul ei, ceea ce îngreunează până la imposibil înfiriparea unei idile cu membrul trupei Akcent, chiar dacă amândoi au fost cazați în același loc la Cannes, la hotel Martinez. La NRJ Music Awards, Inna a fost nominalizată la secțiunea „Revelația anului”, alături de Justin Bieber, Taio Cruz și Kesha.











Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M