


Diva, având toate mâinile din dotare ocupate până peste cap, abia reușește să intre în cârciumă


Mașina Deliei Matache este atât de murdară în aceste poze, încât ar merita să i se scrie pe ea, în Photoshop, SPALĂ-MĂ. Dacă Range Rover-ul ar fi un cățel, Delia n-ar putea să îl țină în brațe decât în cazul în care ar face împreună un duș într-o spălătorie auto pentru căței. Spre deosebire de Range Rover, adevăratul cățel al Deliei este curat și cântăreața îl cară în brațe cu multă grijă, ca pe un bibelou de porțelan acoperit cu blană. Delia și Răzvan Munteanu se pregătesc, în aceste poze, să plece de la munte, unde și-au petrecut Revelionul.
Răzvan cară valizele în mașină și le aranjează cum poate și el, este un băiat docil și cuminte, așa cum trebuie să fie orice băiat care se cuplează cu o vedetă. Cu cățelul la piept, Delia își face intrarea în aceste poze țipând la Răzvan, urcă în mașină și își aprinde imediat o țigară. Avem spectacolul unui final nervos de vacanță romantică, bine măcar că e doar o telenovelă și nu un film de acțiune cu bătăi. Înainte de a se porni spre București, Delia și Răzvan se opresc la un restaurant, să mai stingă nervii cu vreo ciorbă de burtă. Răzvan intră primul și pesemne că nu îi ține ușa Deliei așa cum trebuie, fiindcă diva, având toate mâinile din dotare ocupate până peste cap, abia reușește să intre în cârciumă. Noroc că, pe lângă mâini, Delia mai are și două picioare, plus doi umeri și un spate.











Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M