Crina Abrudan: "As vrea să retrăiesc ziua si noaptea aceea!"

 

Anul acesta, pe 8 iulie, Crina Abrudan a devenit Doamna Popescu. Ea s-a căsătorit cu cel cu care se iubește de mai mulți ani, fotbalistul Gabi Popescu.

 

”Nu ne-am dorit să existe momentele acelea clasice de la nunți când intră ospătarii cu farfuriile și toată lumea se așează la masă și se întrerupe distracția. Mi-a plăcut atât de mult cum a ieșit totul, încât aș vrea să retrăiesc ziua și noaptea aceea. Eu una nu știu mare lucru despre momentele în care s-a servit mâncarea, nu am apucat să mănânc pentru că am dansat foarte mult, am mâncat doar sarmalele spre dimineață. Mi-am amintit că aveam și proțap, tot spre dimineață, când nu mai rămăsese nimic din el. Știu că a fost foarte bun candy-barul pe care îl știu de la degustare, dar am avut muzică atât de bună și atmosfera a fost atât de frumoasă încât a fost păcat să ratez distracția stând la masă să mănânc. De altfel, a doua zi după nuntă ne-am dat seama că masa noastră, la care trebuia să stăm împreună cu nașii și care a fost amenajată superb, a fost de fapt degeaba pentru că nu am stat deloc toți patru în același timp la acea masă. Cel mai mult la mesele de pe ponton, în aer liber unde au fost amplasate scena și ringul de dans”, explică vedeta.

În contrast perfect cu mirii acestor vremuri, pentru Crina Abrudan și pentru soțul ei, Gabriel Popescu, organizarea nunții nu a fost un stres căruia să nu-i poată face față. ”Nu ne-a luat mult timp să organizăm nunta și ne-am apucat și destul de târziu. Cu toate că știam de mult timp că vom face nunta și locația era închiriată, am făcut totul în ultimele două luni. Am pornit de la ideea că nu vrem să semene a nuntă, nu vrem să fie o petrecere modernă, de aceea am considerat că nu ne va lua mult timp organizarea. Dificil a fost să facem alegerile indiferent că vorbim despre flori, ornamente, invitații”, explică în continuare actuala doamnă Popescu.

 

Singura grijă în ceea ce privește această nuntă a fost vremea și capriciile ei. ”Am ales 8 iulie pentru că era în mijlocul verii.  În Snagov este mai răcoare decât la București, de aceea nu am vrut să facem nunta nici la început și nici la sfârșit de vară. În cazul în care plouă acolo, petrecerea poate fi compromisă. Mai mult decât atât, frumusețea locației este acel ponton de pe malul lacului pe care, în cazul în care ploua, nu-l poți folosi. Așa că în mijlocul verii am considerat că șansele ca vremea să ne dea peste cap planurile sunt mai mici”, conchide Crina Abrudan, în exclusivitate.