Ciao interviu Mihai Bobonete: 'Când m-am certat cu sotia mea, nu am împăcat-o cu o glumă, ci cu un mare f...i'

 

 

Mai sunt câteva zile până la Crăciun. Îl suni pe Mihai Bobonete să-ţi acorde un interviu şi începi să-i explici că vrei să ai o discuţie liberă, în care oamenii care îl urmăresc de ani buni la stand-up comedy, în rolurile din Vine Poliţia, La servici, La bloc, în rolul lui Costel, în postura de entertainer la evenimentele organizate de Eventures, ca vărul de la Giurgeni sau Bobiţă din Las Fierbinţi, să-l cunoască pe adevăratul Mihai Bobonete.

 

E sceptic, îl simţi că nu iubeşte foarte mult paparazzii, dar până la urmă acceptă. Trece Crăciunul, trece şi Revelionul, pentru că, la fel ca orice om, într-o zi ducea maşina în service, în alta zi s-a trezit „cu capul mare, după o sticlă de whisky”. În sfârşit, stabileşti ziua, ora şi locul de întâlnire. Pe drum ştii că urmează să te întâlneşti cu Mihai Bobonete, dar parcă în continuare te aştepţi să apară Bobiţă, în treningul lui alb şi cu pălăria pe cap. Anticipezi o după-amiază în care vei râde pe cinste...

 

Apare Mihai, iar discuţia începe ca şi cum te-ai fi întâlnit cu un vechi prieten pe care nu l-ai mai văzut din facultate şi nu mai ştii prea multe despre el. Din acel moment, începe o discuţie savuroasă. Cu un bărbat, un actor, un om, care are atâtea de spus... despre femeia alături de care este de 17 ani, băieţelul care le-a dat lumea peste cap, bunica lui cu care n-a mai apucat să se împace înainte de a muri, marile lui pasiuni, pescuitul şi poker-ul, cel mai bun prieten, care s-a sinucis aruncându-se de la etaj, începuturile în stand-up, oamenii care i-au schimbat destinul, babele din Fierbinţi, beţiile cu cei mai buni prieteni...

 

Când ajunge să vorbească despre filme, simţi că ar putea să nu se oprească cu orele. Atât de pasionat este. Dar trebuie oprit, pentru că au trecut peste două ore şi parcă te strânge ceva, că nu ai atâta spaţiu pentru a cuprinde o discuţie atât de amplă. Şi profundă. S-a râs? Sigur că s-a şi râs, în hohote chiar, nu se putea altfel. Dar Bobo e mult mai mult de atât, e un comediant care are multe de spus. Fără să vreau Mihai Bobonete devenise Bobo, aşa cum îl strigă prietenii. Iar replica lui de la final mă face să cred că măcar odată îi pot spune aşa. „Am fost foarte sincer şi crede-mă că este cel mai amplu şi complet interviu pe care l-am dat vreodată. Nu ştiu dacă aş fi putut să spun mai multe. Fac pe mine!“, mi-a aruncat în timp ce alerga spre toaletă...

 


Salut, Bobiţă! Cum a fost Crăciunul, Revelionul la Fierbinţi? Cu Giani, cu Ardiles, cu toţi băieţii?
Îţi dai seama, Crăciunul nu l-am făcut la Fierbinţi, ci fiecare l-a făcut acasă la el. Costi, alias Giani, a fost plecat pe la Piatra Neamţ, pe la nevastă-sa, eu am stat în Bucureşti, pentru că au venit părinţii mei şi am am făcut pentru prima dată Crăciunul în Bucureşti, nu la ţară, Ardiles stă cu mine în bloc, eu la parter şi el la unu’ şi ne-am pupat de Crăciun. A fost un Crăciun extraordinar, ţinând cont că Dorel Handicapatu’ a fost moşul copilului meu (râde cu poftă). Mihai a făcut pe Moşu’ şi anul trecut şi anul ăsta...

Bobiţă, Bobonete, Bobo, văru de la Giurgeni, tipu’ care face stand-up sau Mihai?
Mihai Bobonete, pe numele meu, şi Bobo, pentru prieteni.

Oamenii cum te strigă, atunci când te văd pe stradă, la mall?
Să nu te aştepţi să-ţi dau numai răspunsuri pompoase, dar la chestia asta chiar vreau să-ţi zic o treabă. După ce am făcut vărul Nistor de la ‚Neaţa, a început lumea să mă recunoască. Atunci mă strigau văru şi mă tratau ca atare, cu „văruleee!!”, după care am început Las Fierbinţi şi au început cu “Bobiţă, băăă, să ţi-o iau pe Geanina umeri-craci” şi chestii de genul ăsta. Eee, odată cu sezonul 2 şi cu creşterea rating-ului în zona oameni de clasă medie, nu mă laud, dar chiar mi s-a întâmplat treaba asta, au început să mă recunoască şi să mi se spună Bobonete. E pentru prima dată când nu mai sunt nici văru, nici Costel şi nici Bobiţă. E o satisfacţie, că în sfârşit lumea a înţeles că sunt un actor.

Toţi sunt numai într-o caterincă sau sunt şi unii care întrec măsura şi ajung să te irite?
Băi, da au fost şi momente penibile, urâte. Uite, vara asta la mare, am fost cu ăsta mic la Jupiter şi am stat la un hotel normal, cu toată lumea, nu o chestie exclusivistă, că nu suntem atât de bogaţi. Luam masa la restaurant şi a venit o doamnă, care disperată că m-a cunoscut şi a vrut să facă poze, s-a pus peste copilul meu, pe scaun. Ne-am speriat, ne-am ridicat să plecăm, aia m-a luat de gât, l-a dat pe cumnată-miu la o parte. Astea sunt chestii care mă sperie. Şi una care m-a dezamăgit: stăteam la coadă la fastfood şi când să scot portofelul, unu de lângă mine zice „Domnu, vedeţi că v-a căzut bancnota asta de 100 de lei”. Eu m-am gândit că e posibil şi am întins mâna după ea şi mi-a dat peste mână şi mi-a zis: „Hai, mă, Bobiţă, tu crezi că noi suntem proşti şi tu eşti şmecher?”. Bă, n-am ştiut cum să reacţionez, frate. E o chestie urâtă! Eu nu-mi permit să trec pe lângă cineva pe care îl cunosc de la TV şi să-i zic „Vezi că ai un muc pe nas” şi să râd... Dar astea sunt izolate, în rest e foarte mişto. Sunt oameni care nu te cunosc, dar te opresc pe stradă şi te ceartă pentru anumite chestii sau mi-a zis unul „Băi, mai uşor cu astea, că nu e pentru toţi proştii”, nişte nuanţe, de acolo din film...

Se întâmplă des să faci poze cu ei, să le dai autografe, ca moaşa ta, Mihaela Rădulescu?
Nu cred că o să ajung vreodată acolo, cariera Mihaelei e de neegalat, are o carieră în spate. Dar cu Dani mă lupt! Suntem foarte buni prieteni, lăsând la o parte apartenenţa de trusturi. Şi chiar mi-a plăcut articolul scris de voi din revistă, era scris în direcţia asta... (vedeţi detalii pe www.revistaciao.ro)

Cum te împaci cu celebritatea?
Mă, n-aş putea să spun că sunt celebru acuma. Sunt mai uşor de recunoscut pe stradă, dar eu făcând stand-up din 2003 am ţinut aproape de public. Am fost foarte activ şi pe Facebook, am avut un blog care a fost bine şi vreau acum iar să-l resuscitez. Şi în perioada în care nu am făcut ceva, am făcut ceva...  Nu mă consider celebru, o consider o stare de normalitate, atâta timp cât mă expun mai mult decât în alte dăţi.

E peste aşteptările tale?
Nu neapărat peste aşteptări. Am ştiut tot timpul că „Las Fierbinţi” o să fie un produs foarte bun, am crezut foarte mult în el, am stat foarte mult de l-am ticluit şi mă aşteptam să se întâmple ceea ce s-a întâmplat, a fost un pariu pentru toată lumea şi l-am câştigat.

Ţi-ar plăcea să fii iar un oarecare pe stradă, pe care să nu-l recunoască nimeni?
N-am ajuns acolo, nu sunt atât de asediat de oameni pe stradă. Nu sunt ipocrit, am şi profitat de pe urma acestui capital de imagine.

Poliţiştii de la Rutieră te iartă de exemplu...

Nu neapărat asta. Şi asta, dar mi s-a întâmplat să-mi fie rău, să mă duc la Urgenţe, să mă recunoască doctorul şi să vorbească altfel cu mine. Dar astea nu le consider „şpăgi”...

Care este pentru tine cel mai important lucru din viaţă?
În momentul ăsta este să ştiu că atât copilul, cât şi nevasta mea sunt sănătoşi. Este o chestie pe care de curând am realizat-o, trecând prin anumite momente.

Se poate spune că eşti căsătorit cu prima ta dragoste? Ai o relaţie de 17 ani cu Cătălina.
Da, noi ne-am căsătorit de atunci. Ne-am mai despărţit, eu la facultate la Craiova, ea aici la Bucureşti, au fost câţiva ani în care am fost despărţiţi, dar ne cunoaştem din 95 şi viaţa ne-a adus mereu împreună. Orice am fi făcut, tot ajungeam împreună.



Bobonete, împreună cu femeia care îi este alături de 17 ani, soția lui, Cătălina

Cum este să fii practic o viaţă întreagă cu aceeaşi femeie?
Mie mi-a intrat în obişnuiţă şi la noi sentimentele sunt mai presus de iubire. Dacă până acum făceam lucruri împreună, odată cu apariţia copilului trăim împreună şi e mult mai frumos. Mie îmi dă o siguranţă că omul cu care trăiesc îmi e de atâta timp alături. Nu suntem geloşi, gândim aproape la fel...

Acum de când eşti mai cunoscut, îţi spune d-astea: „Mihai, ţi s-a cam urcat la cap” sau e geloasă în vreun fel?
Am avut şi discuţii din astea, dar nu cu prea multă tentă.

Unii ar putea spune că ai ratat cam multe. Bărbaţii când ajung celebri profită de asta şi când vine vorba despre femei...
Băi, asta e în funcţie de fiecare. Eu am devenit cunoscut la 30 de ani... La vârsta asta nu mai eşti aşa de macho man şi să vrei să f.t în stânga şi în dreapta. Eu nu am gândit aşa, că o să ajung celebru şi o să f.t mai mult ca înainte sau să mi se schimbe optica asupra nevesti-mii...

Ştiu că fiul vostru, Octavian, împlineşte trei anişori pe 12 ianuarie. Cum este?
E un copil care se bucură la jucării, plin de viaţă. A luat şi de la mine, şi de la Cătălina părţile bune zic eu, are şi părţi rele. E un copil iubit, care la rândul lui ne iubeşte. Noi l-am crescut singuri şi acum de Crăciun a fost o premieră, că eu şi Cătălina am ieşit în oraş doar noi doi, pentru că el a rămas cu bunicii.

Ce reacţie are când te vede la TV?
Strigă „tati”, mă cheamă „Tati, uite-l pe tati!”... Da, tati, el e. Ştie melodia Zariţa, când începe SRC, se postează în canapea, are d-astea... Lui îi place să se uite şi la el la TV, la filmuleţele pe care i le-am făcut.

Revenind la Cătălina, o consideri sufletul tău pereche, te vezi îmbătrânind alături de ea?
Da, da da. Mi-e greu să văd altfel lucrurile, suntem de atât de mult timp împreună şi am trecut prin atâtea, n-aş vrea să renunţ niciodată la Cătălina pentru altcineva.

Când i-ai spus ultima dată „Te iubesc”?
Ne spunem foarte des treaba asta. C-o spunem la telefon, face-to-face sau prin mesaje...

I-ai respectat dorinţa şi Revelionul ăsta, ai purtat tradiţionalii chiloţi roşii?
Da, băi, anul ăsta am scăpat pentru că n-a avut ea timp să-mi cumpere. A fost o dramă. Ea a purtat o pereche de chiloţi roşii şi înainte de 12 mi-a zis că n-a avut timp să-mi ia, aşa că i-am luat pe ăia de anul trecut. N-am avut unii noi, i-am luat pe ăia.

Nici în vacanță Bobonete nu se lasă de șotii


Puţină lume ştie că Dan Chişu este cel care ţi-a dat practic aripi în stand-up comedy. Cum a început totul?
Da,  pe mine m-a trimis profesorul meu de la teatru, mi-a spus că Radu Gheorghe face un curs de stand-up. Eu nu ştiam ce înseamnă stand-up, acolo am văzut. Am început să fac stand-up la cafenea şi după cursurile astea, Radu n-a mai făcut nimic şi eu l-am sunat pe Chişu, care era plecat în Ocolul Pământului în 80 de zile, şi l-am rugat să mă lase pe mine. Şi am început să spun glume seara, împreună cu Octavian Strunilă, Goga, cum îi zic eu, şi aşa am început. După care au venit Teo, Vio, Costel şi ceilalţi... Dan Chişu are un aport considerabil asupra carierei mele de actor, m-a sprijinit şi a crezut în mine, la fel cum de-a lungul timpului în cei zece ani, am avut şansa să cunosc alţi oameni, în puncte cheie. După Dan Chişu a urmat Boncea, care a avut o încredere nebănuită, apoi Mimi Brănescu...

Cum era în adolescenţă, când făceai pe barmanul în Giurgeni?
Tata a avut o cârciumă în sat şi eu mă ocupam de chestiile administrative. Verile le petreceam la ţară, ceea ce-mi aducea venituri pentru toamnă, când mă întorceam la Craiova. Nu-ţi permiteai să mergi la striptease doar cu cinci lei! Te duceai şi închiriai toată Flora în Craiova, tot striptease-ul, dădeai de băut la toţi prietenii şi te distrai acolo.
Te gândeai vreodată că o să ajungi un fel de Stela şi Arşinel, să spui glume de Revelion la TV?
Mă, nu m-am gândit niciodată, dar atât în Craiova, cât şi la Giurgeni, eram genul care la masă făceam glume. La ţară, cârciuma lui tata era un fel de Poiana lui Iocan, era non-stop, acolo erau şi curvele şi beţivii şi primarul, toată lumea şi totul se întâmpla acolo. Era frumos, că eram un miez...

La ce glumă se mai tăvăleşte lumea de râs la stand-up?

Lumea se tăvăleşte de râs la glumele în care se regăseşte. Când vorbeşti despre lucruri întâmplate ţie, dar le dai atât de bine încât să creadă că şi lor li s-a întâmplat, acolo se râde cel mai tare şi atunci, poţi face orice fel de glume. Dacă vrei să fii misogin, eşti misogin, pentru că atunci vor râde bărbaţii, pentru că se recunosc la cumpărături de exemplu, dacă vrei să râzi de bărbaţi, râzi de tine şi atunci râd şi ele...

 

 

E şi un soi de manipulare acolo pe scenă, adică duci tu omul în zona în care vrei tu să-l duci, să râdă..?
Nu neapărat. Ideea e că ai oportunitatea ca stand-uper de a-ţi exprima opinia în public, dar cum e ea percepută n-ai de unde să ştii. Spre exemplu eu am o problemă cu biserica şi cu preoţii. Uite, mi s-a părut aiurea că preoţii au refuzat să-i facă o slujbă lui Sergiu Nicolaescu, pe baza faptului că urmează să fie incinerat, dar au făcut slujbe pentru sinucigaşi, cum a fost Mădălina Manole. Bine, în afara bisericii, pentru că ştiu cum e, cel mai bun prieten al meu din facultate  a sărit de la etajul al cincilea. Relaţia mea cu Dumnezeu este una  pe care numai eu o ştiu şi nu vreau s-o cunoască altcineva. Cred în Dumnezeu, cred că există treaba asta, sunt dual în personalitate, cred că există şi alte fiinţe în Universul ăsta, nu numai noi. Nu suntem noi miezul din dodoaşcă. Dar vizavi de biserică am o problemă clară.

Când ai fost ultima dată într-o biserică?
De Paşte, nu ştiu... Habar n-am! Fără să vreau fac glume pe seama asta. N-au făcut slujbă lui Nicolaescu, dar faptul că
i-au prins că s-au f...t în cur la Cernica, a fost dată ştire la Pro TV, au trecut peste ca şi cum totul e normal; faptul că o măicuţă a născut gemeni, după o relaţie sexuală cu un alt preot, iar s-a trecut cu vederea... Şi lumea uită, se înghesuie la moaşte, se bat pe apă sfinţită, pentru că apar oamenii ăia îmbrăcaţi frumos şi aruncă crucea în apă. Mă uitam la ei acum... Ce circ! Îmi asum asta, pentru că ştiu că poporul român e credincios, dar eu spun ce gândesc, dar n-am de unde să ştiu cum reacţionează omul. Acum, dacă tu râzi şi la glumele cu labă şi la alea cu biserica, n-am de unde să ştiu ce-ţi place mai tare... Dar nu cred că, fiind comediant, tu poţi să educi publicul şi să dai direcţii de gândire sau schimbări de mentalitate.

Dar care e cea mai nesărată glumă pe care ai făcut-o?
Era la un moment dat o reclamă la Calgon, iar la final era: „Maşina ta trăieşte mai mult cu Calgooon”. Am făcut o chestie foarte penibilă. La un moment dat făcea Deko nu ştiu câţi ani şi am făcut o seară în care ne-am urcat toţi pe scenă şi mă şi pilisem puţin, aş că am ţinut un speach în care le-am mulţumit tuturor, iar la final nu mi-am dat seama că sunt atât de penibil şi am cântat: „Maşina de stand-up trăieşte mai mult cu voi tooooţi!”. Băi, şi acum ăştia fac bâză de mine! Mi-a fost greu să ţi-o zic şi ţie acuma. Adică, să moară mă-sa, asta eee... (râde în hohote). Bine, asta e una dintre ele, dar îţi dai seama că am mai avut momente penibile pe scenă. Sunt glume care nu-mi ies niciodată şi pe care insist să le fac până... Am o glumă în care vorbesc despre documentarele de pe National Geographic şi pe lângă faptul că am văzut cum se f.t melcii şi pinguinii, e o specie de păianjen, care după ce merge la f...t, ea îl mănâncă. Şi punch-ul meu este: „Ăsta e genul de păianjen care la 14-18 ani lasă bilet acasă – Dragă mamă şi... mamă, adio, m-am săturat de labă!”. Eu zic „mamă şi mamă”, după ce înainte spun că femela îl mănâncă pe mascul, adică nu are mamă şi tată. Băi, şi gluma asta nu merge niciodată şi insist! Şi am început s-o interpretez... fac pauză între mamă şi.... mamăăă şi nimic! Ceva îmi scapă undeva. Sau am glume unde nu înţeleg de ce lumea râdea aşa de tare, deşi eu le-am făcut. Zic aşa că „m-am dus la Cernica şi cum în capul meu era că ăia s-au ars în găoz, la un moment dat când preotul zice: ‚hai cu mine în naos’ şi în capul meu atunci era haos”: Băi, şi la gluma asta se râde, frate, şi eu nu înţeleg de ce se râde, că nu mi se pare nimic funny... Mi se pare foarte proastă. Şi proaste sunt o grămadă, cum sunt şi astea bune.

 

 

Te simţi mai bine la SRC sau la „Las Fierbinţi”?
Nu pot să compar, mă simt bine în ambele părţi. La Las Fierbinţi este o echipă pe care o cunosc mai de mult, de la Vine poliţia, îi ştiu pe toţi, de la actori, maşinişti, catering, curăţenie... La SRC am venit ca outsider şi m-am integrat foarte bine m-au adoptat şi ei. Să nu mai zic de Toni Grecu, când stai lângă el e ca şi cum ai sta lângă mineralele alea, te încarci cu energie. Nu ştiu cât o s-o mai ducă aşa, că îi iau toţi din energie.



Actorul, într-o secvență din serialul „Las Fierbinți“, de la Pro TV

Cum te raportezi faţă de umorul lui Bendeac, de exemplu, sau faţă de cei de la Trăsniţii?
Bendeac nu mai e rival, că nu mai e pe piaţă, plus că n-am făcut niciodată ce a făcut el, n-am talent la imitaţii. Iar Bendeac vizavi de produsul lui, tot respectul meu, pentru că a făcut un întreg show, că l-a făcut bine sau rău nu mai contează.

Nu ţi se pare că s-a mers prea departe cu vulgarităţile?
Ba da, s-a mers prea departe, dar s-a vândut, nu ştiu, aşa e la noi... Era un show vulgar, dar nu pot s-o ard ca Maica Tereza, vorbesc cu p..a, p...a, m..e, eu ştiu că se râde la treaba asta.

Totuşi, la stand-up vine cineva care plăteşte bilet, iar dincolo e pe un post naţional de TV.
Da, dar şi acolo ai opţiunea să schimbi canalul. Una peste alta, Bendeac a făcut un super-show care a făcut audienţă, talentat e. La Trăsniţi în Nato chiar nu pot să mă raportez. Mi se pare un produs nul, oamenii ăia de acolo nu sunt actori, doar Iustin pe care îl cunosc, iar restul mi se pare, de la scenariu până la decoruri, o chestie foarte ieftină, la care nu pot să mă uit. Iar că au ceva rating, mi se pare o greşeală undeva. Frate, n-ai ce să râzi acolo, e oribil! Poate şi eu am făcut d-astea, dar o dată, de două ori, ori dacă oamenii de acolo o fac de atâţia ani, n-au simţul penibilităţii şi al ridicolului.

Ai văzut filmuleţul cu Maria Dinulescu. Ce ţi-ai zis în momentul ăla?
Eu l-am văzut, iar prima oară mi s-a părut că e o glumă, mă. Apoi m-am uitat încă o dată şi mi-am dat seama că nu e o glumă şi am râs. Apoi am plâns! Am trecut prin nişte stări bulversante. Am zis, „Băi, nu se poate să o lăsăm să treacă aşa!” Au făcut vreo 30 de inşi parodii, şi din State, şi din Scoţia.

Dar ţi-a schimbat aşa percepţia faţă de Maria?
N-am văzut-o niciodată altfel pe Maria Dinulescu.  Ce credea ea că o să facă cu filmuleţul ăsta? Că o să zică lumea „Mamă, ce şmecheră e asta!”. Du-te, băi, nene de aici!

Te-ai întâlnit vreodată cu ea faţă în faţă?
M-am întâlnit de vreo două-trei ori, dar n-a fost o întâlnire aşa de gradul trei.

Dar era după ce ai făcut parodia?
Nu, după chestia asta, nu. Dar nu cred că mi-ar zice „jegosule” sau să-mi dea o palmă, deşi nici nu cred că i-a picat bine.

 

Engleza ta era aproape la fel de bună ca a ei, deşi suferea puţin la capitolul accent, care ei îi ieşea mai bine. Cu cine ai făcut engleza?
Eu am făcut-o la Princetooon!! (râde zgomotos). Şi poate d-aia accentul meu e diferit, din zona aia galeză în care am studiat. Eu am învăţat toată engleza pe care o ştiu, până la 33 de ani, ceea ce mi-e ruşine, din Dallas, mă, dacă îţi vine să crezi! Dar vreau să fac cursuri, ca să ajung actor la Hollywood...

Vezi că o să se difuzeze acum noua serie. Să urmăreşti, mai înveţi cuvinte noi.
Da, da, ştiu. Acum deja o să trec la nuanţe. O să învăţ să scriu de data asta

Cum eşti primit acolo în sat, la Giurgeni, ca o mică vedetă?
Nu s-a schimbat nimic. Eu n-am fost un copil care n-a existat în viaţa satului. Am fost personaj, am făcut nebunii. Eu am prieteni în continuare la Giurgeni, mă duc la cârciumă, beau cu ei.

Părinţii tăi sunt mândri de tine?
Da, sunt. Pe de altă parte, tata este unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai mei, mama e mai înţelegătoare, îi place orice, îmi zice mereu „Bravo”.

Ce ţi-a adus Moşul?
O geantă de voiaj, un parfum şi nişte mănuşi fără degete. Cred că n-a găsit cu degete şi a zis că e de ajuns şi fără... (râde). Şi cel mai important, mi-a adus primele Sărbători în care m-am simţi aşa fericit, nu ştiu ce înseamnă exact cuvântul ăsta, dar am avut o stare de linişte şi de pace şi mi-a plăcut foarte mult. Sper să nu fie liniştea dinantea furtunii. Sunt aşa de pesimist câteodată şi când mi se întâmplă lucruri aşa bune, mă sperie, sunt uşor panicos. N-am fost învăţat, am trecut prin multe chestii şi atunci când mi-e bine mi se pare ciudat.



Mihai și Octavian Bobonete, fiul lui de trei anișori

Ce îţi place cel mai mult la Bobiţă şi tu nu ai?
Are aşa un fel de misrupism pe care eu nu-l am, că nu am cum. E un personaj liber care face ce vrea şi îmi mai place că are un gen de prostie. E atât de prost, încât e fericit în prostia lui. Dacă aţi observat de-a lungul episoadelor că, indiferent ce face, el crede. El, Giani, Dorel, sunt nişte idioţi perfecţionişti în prostie, dacă fac un lucru prost îl fac în cele mai mici amănunte, ei nu scapă nimic. Dacă e ceva să le meagă rău, lor le merge rău perfect! Şi din păcate eu n-am liniştea asta în prostie. Mi-ar fi plăcut câteodată să pot fi aşa. Uite, despre mine unii spun că sunt jegos şi arogant, alţii spun că sunt băiat mişto...

Cum te înţelegi cu babele din sat?
Da, acuma Ninel mi-a făcut 50 de borcane de zacuscă, anul trecut i-a făcut lui Mărgineanu, şi-au luat vinul de Sărbători de la ei, ne cunoaşte primarul, suntem acolo...Au fost foarte puţini care au spus ”băi, ne-au făcut satul de râs”, până când şi-au dat seama că serialul n-are nici o legătură cu sătenii de acolo, care sunt nişte oameni normali. Nici nu mai ştiu de ce i-am zis Las Fierbinţi. Boncea i-a zis aşa şi până la urmă am ajuns să filmăm în Fierbinţi, dar episodul-pilot noi l-am făcut la Giurgeni.

Se câştigă bine din meseria asta de actor în seriale TV?
Nu atât de bine pe cât ar trebui să se câştige, dar cred că este vorba şi despre economia ţării. Nu poţi să trăieşti
numai din asta.

Cu atât mai puţin doar din stand-up?
Să ştii că eu sunt recunoscător stand-up-ului, pentru că în momentele cele mai grele a fost singura mea sursă de venit şi faptul că lumea venea la spectacol m-a făcut pe mine să trăiesc. Sunt mult mai recunoscător stand-up-ului decât produselor pe care le-am făcut pentru TV, pentru că acolo iei nişte bani care vin odată şi dup-aia pleacă. La stand-up ştii că în fiecare săptămână, an de an, te duci şi faci treaba asta şi iei nişte bănuţi de acolo. Acum să nu se înţeleagă că se trăieşte bine din asta...

Acum, privind în urmă, când aţi început, sincer, te aşteptai ca „Las Fierbinţi” să aibă un succes aşa de mare?
Da, într-o oarecare măsură. Dar lucrurile au mers mult mai bine decât ne aşteptam. Am avut încredere în produsul ăsta, am în continuare, dar s-a dezvoltat mult mai bine decât aş fi crezut.

Pe când într-un lung metraj?
Cât de curând.

Nu vrei să zici mai multe.
Nu.

N-ai semnat încă.
Nu, e semnat, dar e confidenţial!

E acelaşi profil de personaj? Te întreb, pentru că vreau să ştiu dacă nu ţi se pare riscant ca la un moment dat oamenii să te identifice prea tare cu Bobiţă şi regizorii să te ocolească.
Nu pot să spun ce fel de personaj va fi. Eu sper să nu fie aşa cum zici tu. Noi avem nişte regizori buni, care sunt tot mai recunoscuţi la Cannes, ca Mungiu, Muntean, Cristi Puiu, Giurgiu. Sper ca şi ei să mă vadă la un moment dat şi pe mine şi sper să nu influenţeze cariera mea de până acum rolul pe care ar trebui să mi-l ofere. De obicei te cheamă la un casting, dar momentan pe mine nu m-a chemat nici-unul dintre regizorii pe care ţi i-am enumerat şi nici alţii, nu am avut şansa asta până acum, dar sper să vină.

Într-o telenovelă ai accepta să joci?

Da, dacă lucrurile mi-ar conveni, de ce nu? Dacă în telenovele au jucat Dinică, Moraru, eu trebuie să fiu în altă sferă să spun că n-aş accepta, indiferent din ce motive au făcut-o... La mine e important să-mi placă şi atunci, why not?

Ai început două facultăţi şi n-ai terminat nici una. De ce, Bobo?
Da, aşa e. Am început Electrotehnica şi nu era de mine. Am făcut-o pentru că era un vis de-ale lui tata, era înfrăţită cu Electrotehnica din Toulouse şi se pleca acolo, era vremea aia cu „Du-te în Franţa”. Am trăit şi nişte drame, ţi-am zis, cel mai bun prieten al meu s-a aruncat în anul doi de la etaj, după care a murit bunică-mea, asfixiată de o cărămidă care a căzut pe coşul sobei. D-aia poate că am şi plecat din Craiova fără să mă uit în urmă. Am venit în Bucureşti necunoscând pe nimeni.

Ai luat trenul şi ai venit pur şi simplu.
M-am întâlnit cu Goga (n.r. - Octavian Strunilă) la Costineşti, am stat două seri cu lăutarii la masă şi cu încă 20 de oameni şi am vorbit numai noi şi ăia au râs. Şi ăsta mi-a zis a doua zi - „Bă, vino să dai la Actorie la Bucureşti” - „Bine, mă!”. Aşa a început totul...

 

De ce n-ai făcut teatru?
Nu mă încântă. Nu cred că sunt atât de bun să fac teatru. Sau nu ştiu dacă sunt bun sau nu, da’ nu mă atrage zona asta. Îmi place să mă duc la teatru, să văd actori, pentru că pot să comentez. Dar dacă se va ivi o posibilitate, o ofertă, poate că o să fac, de ce nu?

Caracterizează showbizul nostru în cinci cuvinte.
Ca la carnaval, ca la bâlci. Unii se f.. în săli de cinema şi îi prinde paparazzo, alta se sinucide în direct, unii se bat, alţii se împacă, nu prea înţeleg exact. Apreciez mai mult personaje gen Smiley. Acum, de câţiva ani, a început la noi nebunia asta, acum se mândreşte lumea că apare în poză cu plasa în mână...

Au început să te fotografieze paparazzii. Cum te simţi în noua postură?
Eu am văzut poze cu paparazzi din afară, unde un tip te pândeşte un an de zile până a scos o poză. Uite, cum a scos cu prinţesa în ţâţele goale. S-a scos! Paparazzi pentru mine e un lunetist, care dacă e iarnă afară, când respiră nu iese abur. Nu ştiu cât mi-ar conveni să apară poze mâine în revistă, cu mine mort de beat prin Centru Vechi, târându-mă la taxi, pentru că nu-mi fac cinste. Şi nu pot spune că nu există şanse ca într-o seară să mă îmbăt ca un porc... Nu sunt ahtiat să apar, sunt mulţumit cu imaginea mea din podusele pe care le fac, dar odată ajuns aici, îmi asum şi treaba asta. Nu vin deghizat la mall, mă pozează, mă pozează, ce să fac...

Ţi-au făcut poze paparazzii Ciao! când îţi căutai televizor cu Dani. Ai dat lovitura de Black Friday?
Da, mi-am luat un televizor mare, frumos. Am dormit cu el aprins două zile. Ştii, dacă nu poţi dormi cu el sub pernă, măcar aprins. Am alergat după el, am dat telefoane, depozite, nebunie. Când am intrat în casă eram ca vânătorul cu căprioara: „Aaa, cine-i bărbatu’ în casă?” (râde).

Ştiu că ai o mare pasiune: pescuitul.
Eu şi cu Mihai fac o echipă, „Cioitanul Ucigaş”. Până acum dădeam şi noi cu ce aveam, cu scule de pe la ţară. Acum, frate, ne-am luat scule, am investit. Cam toţi banii pe care i-am avut. Foarte puţin, încă aşteptăm un sponsor... Pentru mine pescuitul şi pokerul, Texas Hold’em, sunt două mari pasiuni! Poker joc şi pe net, şi la mese cu prietenii. Dar am un copil, o familie, şi lucrurile trebuie să fie în echilibru.

Am citit că eşti mare amator şi de pariuri sportive. Cât ai câştigat cel mai mult?
Am luat cel mai mult, acum vreo patru ani, la Cupa UEFA, 80 de milioane.

Peştele, ştii să-l şi cureţi, să-l şi găteşti?
Da, ştiu. Îmi place să gătesc. Acasă gătesc mai mult ca nevastă-mea, ea face ciorbele, eu restul, fripturi şi alte d-astea...

Ea ce cu se ocupă?
De curând s-a înscris la o şcoală de make-up. A crescut copilul trei ani şi acum vrea şă-şi dedice şi ei timp. Înainte a lucrat cu copiii bolnavi de autism, a fost şi pe la centre de plasament, dar nu mai vrea. Vrea altceva, iar eu o sprijin cât pot de mult.

Dacă nu te făceai actor, ce ai fi făcut?
Mi-ar fi plăcut să fiu doctor chirurg. E aşa o chestie, un răspuns la o întrebare, dar atât.

Când Cătălina e super-supărată pe tine o împaci cu o glumă?
Când ne certăm, ne certăm foarte rău. De obicei, aşa de-a lungul timpului, când ne-am certat, ne-am împăcat cu un f...i foarte mare. N-am apelat la glume ca s-o împac. Dar de obicei, cu un zâmbet sau o vorbă bună, Cătălina ştie să treacă peste multe chestii.

Crezi că Octavian îţi moşteneşte talentul?
Bă, da, să ştii că este un copil care are foarte multe feţe, toată lumea îmi zice că este foarte expresiv. Mi-ar plăcea, dar acum e prea mic.

Te agasează ideea că lumea te asimilează aşa, că se aşteaptă mereu să fii vesel, să-i faci să râdă?
Prietenii mei mă cunosc. Spuneam odată că „Dacă eşti comediant este un lux să-ţi permiţi să ieşi cu prietenii şi să nu vorbeşti deloc”. Trebuie să ai nişte prieteni foarte buni să-ţi permiţi luxul ăsta. Dar pe de altă parte, nu e aşa de deranjant să ştii că lumea aşteaptă de la tine o glumă, dacă mereu ai fost un tip vesel.

Crezi că, dacă ai slăbi, ai mai avea acelaşi succes?
Nu ştiu dacă aş putea să slăbesc mai mult decât mi-aş dori. Acum aş vrea să mai slăbesc puţin, din motive strict medicale. Am început să nu mă mai simt la fel de bine cu mine ca înainte. Eu fac sport, joc fotbal la Spartacus Iazu, în liga a şasea. E o echipă întreţinută de cumnatul meu.

Pe ce post joci?
Am jucat mijlocaş dreapta sau atacant.Păi, la posturile astea îţi trebuie viteză. Eu n-am, dar nu e fotbal profesionist. Jucăm în ultima ligă, deci n-ai unde să retrogradezi şi nici nu vrem să promovăm, pentru că nu avem bani. Dar mă duc în toate satele din Ialomiţa, am legitimaţie. Sunt sportiv, ce să mai!

Dai la peşte şi, în loc să scoţi somnul de 15 kg, tragi peştişorul de aur. Ce l-ai ruga să schimbe în trecutul tău?
Dacă aş vrea să schimbe ceva din trecut, mă gândesc că... mi-aş fi dorit.. să nu... (vizibil emoţionat, îşi găseşte cu greu cuvintele) fi murit bunică-mea înainte să ne împăcăm, pentru că eram certaţi când am plecat şi a murit peste noapte. A doua chestie, ca ultima mea bunică, cea care a murit anul trecut, să nu fi murit înainte să se bucure de Octav, că ştiu că era dorinţa ei cea mai mare. Chiar dacă aş putea schimba ceva din viitor, aş alege tot ceva din trecut, pentru că acum având copil, atât eu, cât şi Cătălina, ne-am dat seama că n-am avut o copilărie perfectă. Şi dacă ar fi fost ceva de schimbat, ar fi fost acolo...

Când te-ai îmbătat ultima dată?
Mai rău aşa, acasă, cu Mărgineanu, cu Mihai, în bucătărie. Dar aşa să mă fi îmbătat rău la o ieşire, de mult. Am băut, dar până la o limită.

Vin, bere sau tărie?
Sunt d-ăsta de beau orice. Mai puţin lichior şi chestii d-astea dulci. Beau şi tărie, şi vin, şi bere.

Cum se raportează Mihai Bobonete la moarte?

E o chestie de care mi-e frică, nu ştiu... Mă tem de moarte. Că nu ştiu ce e după. Şi acum mă tem de moarte pentru că mai are nevoie copilul de mine puţin. Aş mai sta pe aici.

Ce-ai face dacă s-ar interzice gluma în România?
Aş da Statul în judecată. Aş face răscoală, îţi dai seama. Aş aduna nişte d-ăştia într-un beci şi aş începe o mişcare d-asta de legionari, am merge în parpalace pe stradă, am opri lumea şi am zice „Băi, fii atent, unu’ se duce acolo, nu ştiu ce...”, apoi am pleca imediat, până să apuce ăla să râdă la glumă, să nu ne împuşte ăştia (râde cu poftă). Că ar pune lunetiştii îţi dai seama... Aş fi urmărit general oricum, pentru treaba asta! Şi mi-ar plăcea să cred că aş fi şef de Cartel, aş arde-o aşa: trabuc în gură, pălărie, multe curve pe plantaţie şi glume multe, peste tot glume!

Am citit că eşti un vamaiot convins. Ce este aşa de fascinant la locul ăla?
Băi, ce era, că n-am mai fost de foarte mult timp în Vama Veche. Am fost în perioada studenţiei, acolo mi-am cunoscut majoritatea prietenilor, inclusiv pe Mărgineanu. Iniţial mă duceam în Costineşti, unde am lucrat trei ani ca instructor de sky-jet şi când am văzut Vama Veche mi-a plăcut. Am fost crescut de doi părinţi hipioţi, am ascultat Santana, Joe Cocker, Jimi Hendrix, la un casetofon Sanio ascuns sub pat, şi d-aia mi-a plăcut staţiunea, era în zona asta, hippie, liberă.

Ştiu că îl ai tatuat pe Oliver Hardy (Bran). De ce?
Aveam un prieten, Teo, care nu făcuse portrete până atunci, eu nu voiam să-mi fac niciodată tatuaj şi a fost un pariu. Am vrut să fac un tatuaj reprezentativ, care să însemne ceva pentru mine şi într-adevăr pentru mine Stan şi Bran reprezintă începuturile comediei pe TV. Şi l-am făcut pentru că era gras, era comic şi e o legendă.

Cum ar arăta ziua perfectă pentru Bobo?
O casă undeva pe malul mării, direct la plajă, cum e în serialul Boardwalk Empire, în care să mă trezesc dimineaţa, să-mi beau cafeaua cu nevastă-mea şi apoi să stau toată ziua cu copilul, să ne jucăm, să facem ce vrem. Aşa, să nu ai nimic de făcut, să stai la plajă toată ziua.

Dar ziua pe care o deteşti?
Asta cu cumpărături, urăsc să merg la cumpărături din tot sufletul meu!

Filmul preferat?
N-am cum să spun unul singur (se gândeşte aproape un minut). Sunt anumite criterii când vorbeşti despre un film preferat şi fără să vreau, făcând parte din branşa asta, de fiecare dată la un film mă gândesc la mai multe chestii. De exemplu un film de imagine şi de poveste, aşa un cumul de factori, este Fluturele şi scafandrul, este vorba despre un tip care intră într-o comă şi scrie o carte comunicând doar cu un singur ochi cu restul lumii. E genial filmul! Nu trece nici-un Crăciun să nu mă uit la It’s a Worderful Life, făcut în ‚64, care e un film extraordinar. Printre cele mai bune filme făcute de-a lungul timpului, recunoscut de toată lumea, pe care n-am cum să nu-l spun e Citizen Kane, care îţi dă lumea peste cap. Odată ce vezi filme ca Inception, Matrix sau Avatar şi apoi vii acasă şi vezi Citizen Kane, unde la un moment dat se deschide o uşă, se sparge o sticlă şi ăla filmează prin sticlă, ăla de intră prin uşă, şi te gândeşti ce mecanisme aveau pe timpul ăla, zici „Mă, cum p..a mea au făcut mă frate?”. Astea-s filmele care te fac... Ai văzut că există un moment când asculţi o melodie şi se ridică părul pe tine? Te-ai întrebat vreodată de ce?
...
Îţi spun eu ce se întâmplă: unul dintre instrumente falsează în direcţia bună a lucrurilor.

Rupe perfecţiunea.
Exact, rupând-o tu nu poţi să percepi treaba aia şi atunci se întâmplă ceva în tine. Aşa e şi la filme. Te atinge într-o singură chestie şi te-a înnebunit. M-am uitat acum iar la Mihai Viteazu şi mi-a plăcut frate, Amza Pellea e acolo, mă uit în continuare la B.D.-uri... Nu pot să dau un film preferat, e greu ce se întâmplă în capul meu vizavi de filme. 7 ani în Tibet.

Gluma perfectă?
Nu am o glumă perfectă, nu ştiu despre ce e vorba...

Ultima carte citită?
De ce e România altfel, a lui Lucian Boia.

Ultima piţipoancă din showbiz de care ai aflat că există?
E una, dar îmi scapă total acuma...E una dar nu ştiu ce face şi chiar eram aşa... „Cine mai e şi asta?”...