Ceartă cu plânsete între Corina Caragea şi iubitul ei, în Piaţa Victoriei

În prima ediție din luna decembrie a anului trecut, revista Ciao! – cine altcineva? – publica primele fotografii cu Corina Caragea și noul ei iubit. Între timp, iubitul ei nu mai este atât de nou, s-a mai învechit puțin, după cum și relația lor a început să scârțâie pe la încheieturi. Pentru cei cărora memoria nu le este cel mai bun tovarăș de joacă reamintim că băiatul cu care Corina apărea atunci în poze, același cu care este și în aceste fotografii, se numește Bogdan Rusea, are 29 de ani și un tată care, pe lângă că deține un service auto în Ploiești, mai este și dealer al unei companii auto. În imagini, conduce un Nissan Z 350, tunat și preparat, al cărui preț sare de 30.000 de euro.

 

Omul este pasionat de mașini mai mult, poate, decât îl pasionează însăși Corina. Cu o săptămână înainte de a fi fost făcute pozele de anul trecut, Corina fusese văzută plecând cu niște bagaje mari din apartamentul lui Bogdan din Băneasa, avea o față abătută și vecinii s-au grăbit atunci să tragă concluzia că, gata, Corina s-a despărțit de Bogdan. Concluzia, deși greșită, a fost cumva premonitorie, la fel cum fusese și finalul materialului scris, în care spuneam așa: „Oamenii nu s-au despărțit, fiindcă au toată viața în față pentru a face asta“. De la apariția acelor prime poze, Corina și Bogdan ­s-au tot despărțit, relația lor fiind una fragmentată. Există prejudecata că oamenii se tot despart și se tot împacă fiindcă s-ar iubi foarte mult, adică avem de-a face cu o relație intensă, tensionată, pasională, de o pasionalitate aproape insuportabilă, de unde și nevoia unor pauze, să fim serioși!

 

Cele mai multe cupluri care se despart o dată continuă să se tot despartă, iar perioadele de împăcare nu sunt, de regulă, decât pierdere de vreme. Aceste iubiri sunt toxice, dar toxicomania este la modă. Corina și Bogdan s-au obișnuit, pesemne, să piardă vremea, intoxicați până-n gât de sentimentele unuia față de celălalt. La un moment dat s-a și întâmplat să apară în decor, prin „bunăvoința“ unui hacker freudian, niște email-uri de-ale Corinei către Bogdan, în care vedetea știrilor sportive de la Pro TV spunea că nu mai suportă batjocura, că lui (adică lui Bogdan) nu îi pasă de ea, că mereu se simte – adică ea, Corina se simte – umilită și, din cauza lui plânge foarte mult. Fotografiile de față nu fac decât să confirme lacrimogeneza acestor mesaje. Într-o zi de sâmbătă, cei doi semi-iubiți ­s-au întâlnit într-o parcare din Piața Victoriei, în fața Guvernului. Bogdan a ajuns primul și, pentru că vedeta lui întârzia, s-a apucat să își fotografieze mașina într-adevăr frumoasă, după care mulți trecători întorceau, pe bună dreptate, capul.

 

 

 

 

 

 

 

 

Apare la fața locului și Corina, iar Bogdan i-a făcut o primire ca la carte, ca în manualul Cum să îți ignori persoana iubită în cinci pași. Primul pas a fost să nu o sărute. Al doilea a fost să nu o salute. Al treilea pas a fost să o ignore cât mai mult timp. Al patrulea pas a fost să pară ocupat, căutând ceva ­într-o geantă, în timp ce Corina aștepta în picioare ca Bogdan să ia cunoștință de existența ei. Al cincilea pas a fost să își aprindă, sictirit, o țigară. După ce au fost parcurși toți acești pași, Bogdan s-a apropiat de Corina care se urcase între timp în mașina ei, și s-a așezat pe vine lângă ea. Au început să se certe, cearta fiind singura modalitate la îndemână de a comunica unul cu celălalt. Corina a stat mult timp cu ochelarii de soare pe ochi, pentru a masca lacrimile pe care discuția aprinsă i le provoca. Apoi, a fost nevoită să își dea jos ochelarii pentru a-și aranja, cu ajutorul unui șervețel, fața, pe care cearta lăsase urme de machiaj scurs. Bogdan, și el, foarte nervos, gesticula agresiv cu palma ridicată, ba chiar, la un moment dat, când s-a ridicat în picioare, se vede cum una dintre palme i se strânge într-un pumn.

 

Corina și Bogdan s-au obișnuit, pesemne, să piardă vremea, intoxicați până-n gât de sentimentele unuia față de celălalt.

Ceea ce se întâmplă în aceste poze nu e deloc frumos, singurul „lucru“ frumos din aceste poze fiind Corina însăși, care arată bine, chiar mai bine decât mașina lui Bogdan. E greu de înțeles de ce o femeie tânără și frumoasă se complace într-o asemenea relație. Chiar dacă nu a fost văzută cu foarte mulți bărbați, Corina a fost curtată de câțiva, unul dintre ei Bogdan Ivanof, fratele lui Sabin Apătrulesei, și e clar că va mai fi curtată și de-acum încolo. Așa că, măi, copii, ia despărțiți-vă voi frumos și cât mai repede, fiindcă nici cel care scrie textele astea despre voi și nici paparazzi noștri nu au chef să asiste prea des la astfel de scene. Sau, dacă nu vreți să vă despărțiți, certați-vă acasă, iar în public prefaceți-vă și voi că vă iubiți la nebunie, așa cum face, de altfel, majoritatea vedetelor. Mersi anticipat.